azi am simțit că mă transform într-un canin din mandibula unui lup
m-am înfricoșat
stăteai în veșnicul tău colț exersându-ți poveștile de amor ideale
în care toți participanții dansează în ploaie fix atunci când
trece tramvaiul prin stepa din sufletul meu
m-am enervat
am cules cu un gest tandru sufletul și l-am pliat frumos
ca pe un tricou de marcă, ascunzându-l în congelator
sub puiul de 3 euro, degerat și el
era cald afară
ieșisem demult pe ușă

fragment din alt poem
*Uneori cuvintele tale se înșurubează în mine ca într-o priză
Zilele se rotesc oarbe în jurul meu
Ca o reptilă ce-și așteaptă coadă pierdută
De câteva zile crește în mijlocul camerei mele un copac
Îmi doresc să învâț să cânt la chitară
Pentru a sta sub el și să cânt
„And I call your name, I cant sleep at night, sha-la-la-la-la-la-la!”*


salutam
bărbații, femeile, copiii,
”O zi bună vă doresc!”

strada devenea o bandă adezivă
pantofii se lipeau
mâinile se lipeau
degetele se lipeau
celulele se lipeau
respirația mea se lipea de frunzele copacilor
lipicios
timpul se lipise de mine ca un garou
ștrangulându-mă


De ce îți povestesc toate astea?
Nu știu, e ca și cum m-aș strânge cu tot cu mațe
Cu poeme, cu fire de păr
Într-o pungă de plastic
Pe care o vei găsi într-o dimineață
La Copacabana
Și nu vei ști ce să faci cu ea

să o ocolești
sau să te apleci
privindu-mi ochii care te fixează din punga mea de plastic
veșnic, ca 2 felinare sparte