Aud cum inima Pământului bate!
O-ascult de pe stânci,din pustietate,
Zvâcnește din adâncuri născând valuri
Ce spală de-o vecie ale marii maluri.

Din zare le-nsoțește vântul primăverii
Ce tulbură neostenit liniștea serii,
Strecurați de mâini nevăzute norii apar
Se scutură de apă și-apoi ca prin farmec dispar.

Asult dinou mișcarea de valuri cum sună
Cum sparge tăcerea veche a nopții cu-o strună
Și-ntinde vioara arcușul firav peste noapte
În murmurul sfânt grăiesc ale viselor șoapte.

N-am cunoscut-o niciodată mai aproape
Mai plină de spumă ca în astă noapte...
Cu mine-n adâncuri din cer coboară și ele
Și-nnoată spre abisuri albastrele stele!

Îmi pare-o veșnicie lumina născută din ele
Iar nesfârșitul adânc se umple parcă de stele,
În abisuri străluces,ca pe cer,diamante
Umplând de-a lor sclipire feerica noapte.

Am uitat de timpul luminii trăind clipa veciei
Și-aud și-acum din adâncuri inima gliei;
O-ascult de pe stânci privind către mare
Și-aștept ca zorii zilei să sa arate-n zare!