Dimineața ne întindem pielea
peste toate orizonturile orașului,
ne răsucim în existența oaselor
ca două lumi care își încearcă
spațiul cu buzele



lumina cărnii noastre se face mereu
tot lumină
timpi născuți ai mișcărilor în care
din mașini sar umbre



diminețile ne întindem pielea
unul peste viața celuilalt
peste toate câmpurile cu iarbă
înclinată care se lasă peste somn


ca o toamnă.