spre orizont, deasupra pădurii vechiului burg,
fluturele-
cu aripi aurii,
prins este între străzi înguste pavate cu pietre de râu.

voci înăbușite,
râsete...
poale din catifea, brodate cu fir de argint,
ating
mirarea gurilor-cască.

spadele cavalerilor încrucișate,
răstignesc
lumina sfinților.

târziu,
veselia în cascadă a saltimbancilor
torțe aprinde.
cu toate acestea,
tăcerea este incomensurabilă,
întunericul impenetrabil.

turnul cu ceas
poartă povara orelor fără limbi,
a zilelor fără platoșa.

cortina strânge năclăială intre cute:
călăul orașului ridică toporul.
în piață,
pacea și justiția
se bat cu roșii.
dreptatea-legată la ochi,
rostește o rugăciune.
scena circulară, mobilă se rotește acompaniată de o liră.
spre dimineață,
trubadurul a adormit,
iar mașină de la salubritate spăla bordurile
cerului de sânge,
risipind semințe
pe câmp.