se ia o răsuflare
și-o clipă dintr-o mie
un chip care-ți străbate
zâmbind scăzuta oră
lăsând o adiere
pe fruntea ta, pe buză
precum un flutur' galben
transfigurat în muză
și care ia, nu cere
atinge, nu devoră...

ziceam, din astea toate
de nu, o poezie
măcar o întrebare

se ia un nor de iarnă
cu marginile frânte
în linii unduioase
ca somnul blând pe pleoape
curate de copii
sau duhul sfânt pe ape
umblând în prima zi
un nor cu mâini frumoase
pe tâmpla unui munte
zăpezi șezând să cearnă...

ziceam, din astea toate
de nu, o poezie,
măcar o întrebare

se ia un ochi de apă
cu trestii fremătânde
ca-ntr-un balet de nuntă
cu nuferi spectatori
trec lebedele negre
le vezi? parcă-s viori
și numai una cântă
de parcă-adânc, în unde
mormântul tău îl sapă

ziceam, din astea toate