Nu! ÃŽmi neg fericirea,
nu mi-e asta menirea,
nici sorții
nu-mi îngăduie s-ajung în fața morții.
Trecutul s-așterne ca o mare,
ca o uitare
peste cerul albastru din zare.
Sunt în urma lumii cu-n pas;
nimic n-a rămas
din vraja de-odinioară. Ce oare
să m-aducă pe dreapta cale?
Nimic. Și vraja lunii
se pierde-n nepăsarea lumii.

S-aștept, să rabd, să sper?
M-ar trezi un vis efemer?
Nu mai cred în speranțe și vise,
nici în vorbe promise
de oameni și zei.
Nebuni sunt acei
care cred că lumea-i făcută pentru ei.
Urmez calea unei vieți
slujind eternei tristeți;
calea blestemată a altei dimineți.