ce frumos îmi iei sub pretextul de dragoste fiecare spațiu care îmi apaține
îl cucerești îmbufnat ca și când ar durea lucrurile pe care le port
tu nu vrei să te apese nimic din ce nu-i al tău și faci eforturi
ca preluând din mine să nu devii mai greu ci să devenim mai rezonabili
te prefaci frumos nu sunt eu vinovată vina e exteriorul nostru și-l iei
îl culci mai întâi din pat pe canapea apoi pe holul de la intrare preș și la vecini
e educativ, îmi spui, să lași viselor un pic de spațiu au nevoie de intimitate
să crească să se coloreze și le faci vânt ca pisicilor pe fereastra cu șut
sau uite poemele mele nu-ți mai au farmec daca nu le atârni de merii din curte
că vin vecini noaptea și umblă prin tomberoane nu spui nimic
le-a luat vântul poate e mai bine se încarcă de anotimp de amprente străine
depersonalizate vor rezona mesei de amici totdeauna ai tăi
te suspectez acum că spatele tău întors spre mine înseamnă că mai e ceva
de care încă n-ai scăpat poate fără nimic din ce era al meu devin un Tu
care te apasă de care poți fugi evitând oglinzile mă spargi în cioburi

câtă lumină va urmări de-acum cuvintele din ramuri