această întindere
de cărți
de oameni
de blocuri
de drumuri
de amintiri
dar mai ales această întindere de ani
care mi se înșiră în față
bunăoară ca părul
ca unghiile
care îmi cresc fără să vreau
ani pe care nu-i mai pot stăpâni
cu mâinile
cu picioarele
nici cu gândul
pur și simplu înaintez
înaintez
chiar dacă se face ora amiezii
și umbra mi se lipește tot mai mult
de față
de spate
i den ti fi cân du - mă
ți-a trebuit coadă din urmă?
ea e capul nu e coada
la piața de aparate de fotografiat
cineva întrebându-l cu referire la prezența mea
râdem cu poftă pană când râsul meu treptat
treptat
se face una cu neliniștea
să fi oare înțeles totul?
avea luci dreptate că oamenii... mari
deslușesc totul... fără cuvinte
se citește totul în ochii noștri mica
se vede cand omul este îndrăgostit
dulcele meu
buchețelul meu
nu pot stăvili acest râu
și nici nu știu unde va sfârși
ieșindu-mi prin pori
alergând tumultuos din izvorul lui