am fost acolo de fiecare dată zădărnicind rugina clipei
incendiată de albul înțelepciunii
priveam lumea prin prisma trecutului
cu mirosul de verde în susur de izvoare
ecouri de sonete coboară dinspre munte
și le așteaptă-n taină orchestre nevăzute

prietene în mine se frâng cuvinte și ani
văzduhul se dilată la răscruce

ca o sălbatecă fecioară

noaptea se ascunde cuminte sub pleoape
aplec fruntea să-mi potolesc amintirile

cum să-mi opresc sufletul în miez de noapte
sau să înlătur clipa ce-n mine sângerează
când zvonul depărtării
tot mai adânc mă-ncearcă

când ziua cu noaptea se îmbrățișează
și cea din urmă rază sub stele se așează
purta-ne-vom pași
spre vârful cel cu dor