să stai să numeri stelele de pe cer
e ca și cum ai încerca să îți atingi mâinile
fără să îți dai seama că de fapt pe lângă tine nu e nimeni
mi-am îmbălsămat trupul într-un om
părea la început atât de trist și confuz
dar cu timpul s-a schimbat într-un om matur

am încercat să fiu și eu mai bun
am încercat să nu mai fiu același om
dar de fiecare dată când îmi privesc mâinile ochii își schimbă culoarea
ca atunci când mă trezesc dimineața
mă dau jos din pat și realizez că am uitat să pun ceasul să sune

nu mă pune să îți povestesc finalurile
nu mă pricep deloc să descriu cel mai bine un final
cineva m-a întrebat cât o să mai scriu poezie
poezie o să scriu chiar și după moarte i-am zis!
iar tu o să îmi ții stiloul în mâna ta
dar afară stelele nu se mai văd de după casă

încă de la încleștarea trupului cu omul
am avut câteva dureri asemenea unei creșteri peste măsură
dar de cele mai multe ori am reușit să fac față
acestei întâlniri cu omul mare
fără să dau de știre că încă mă mai aflu pe pămînt.