“Inima-i o taină” spuneau spiridușii

Dreptate aveau spiridușii spunând,
Că inima de om e-o taină,
Căci ei, nu numărau anotimpuri în gând
Și nu-i ajungea din urmă o toamnă.

Se zbenguiau prin veacuri fără știre,
Căci se credeau nemuritori.
Nu au aflat ce-nseamnă iubire
Și neavând aripi, totuși să zbori.

Nu au simțit ce scurtă-i o noapte,
Când buzele-ți stau pe sâni voluptoși
Și trupu-ți se-mbată sorbind numai șoapte
Și icnete scurte, iubirea din ochii frumoși.

Nu au pătruns în inimi vreodată
Să caute în om culcușul iubirii,
În care tresare și doarme o fată,
Ce-și simte iubitul și-i simte fiorii

Nu se gândeau că viața-i descântec,
Că pentru om e un vis efemer,
Dar care renaște sădită în pântec
Și că iubirea ce-o poartă venită-i din cer.

Dar ei s-au dus și spiriduși și zâne
Doar în povești mai sânt, frumoasă doamnă,
Și-n lume, omul muritor rămâne
Să numere iubiri, să mai adauge o toamnă.

Dance I.