Ici testamentul s-a-ncheiat,
Sfârșind, al bietului Villon.
Veniți când clopotele bat
Și dau de mormântare zvon,
În straie roșii vermillon.
El fu, (pe fudulii jurase),
Amant martir, morții plocon
Când lumea asta o lăsase.


Și cred că nu mințea deloc,
Căci l-au gonit fără pardon
Iubitele, haíne foc,
Că de-aici până-n Roussillon
Nu-i spine, ghimpe ori ghimpon
Să n-aibă, (nu exagerase),
Din straie, zdrențe de barșon,
Când lumea asta o lăsase.


Așa a fost, nu altcumva,
Golaș pieri, fără zorzon;
Ba, pe deasupra, când murea,
Simțea al dragostei canon
Mai ascuțit ca un piron
De la curea, până la oase.
(Noi dăm mirării noastre ton),
Când lumea asta o lăsase.


Prințe ca șoimul acvilon,
Plecând, o dușcă bună trase
De roșu vin, acest craidon
Când lumea asta o lăsase.