Dimineața tu începi să exiști, la fel ca umbra-mi ce răstoarnă
dansul necontenit al fluturilor de mai, în surâsuri noi
în cascade cu brațe visând contururi calde, moi,
chemări negrăite de pași muți și goi.

Cauți să mă dezmierzi cu îmbrățișări, pletele ți-au devenit
mâini ce păzesc un portret de copilă
Contemplând apusul.

Vreau să mă legi cu aripile păsărilor, cu vorba lor
ce tresare în zidurile bolnave de urmele suflului tău.
Încearcă să asculți în fiecare mai, cum pasul meu
absoarbe urme de lumină;
păsări ce aduc cu ele iubirile ,le cântă , le suspină –
se odihnesc în tine, să nu-mi dai drumul niciodată!


Seara, zboruri incerte de ape zămislesc ținuturi noi, căutându-te.
rar, vâslele-mi ating trupul ca o zbatere de aripi,
mă săruți și adorm în palmele tale devenite zidire.
undeva în depărtări, cântările de mai îmi colorează cu
miresme de flori pupilele însetate de tine.


12-13 septembrie 2008