Reverie

Când gându-mi zboară către...
Chiar și mai departe
Îmi vine dintr-odată-așa...
Să plec.
Și să ajung mai repede...acolo...
...sau...în altă parte.

Chiar cred că pân' la urmă
Nu are nici o importanță
În care parte-a lumii
- sau în care parte...dreaptă... -
Ai vrea să zbori
Sau să visezi că zbori
Marcând în timpu-acesta
Traseu-ți c-un creion pe-o hartă

Îl plâng pe-acel ce-i sclavul rațiunii
Și nu pricepe rostul poeziei
Și-asemenea lui Toma
Pipăie-nainte și-apoi crede
Și nu își dă nicicând
Frâu liber fanteziei

Căci ce e mai frumos în lume
Ca NECUNOSCUTUL?
Spre care se avântă cei dornici de-aventură
Sau cei cuprinși în mrejele iubirii
Ce vor ca pentru-a lor iubită
Să cucerească-ntreg Pământul.

Dar e târziu și plec, copii, căci gândul iar îmi zboară
Acolo...undeva... precum v-am spus
Și nu aș vrea să-ntârzii iară
Ca altădată:
Eu aici iar gândul dus!

Adio dar, să ne vedem cu bine
Și cine știe...
Poate ne vom întâlni cândva
De-o să vă vină cheful într-o noapte
Ca să zburați cu gândul undeva...
...sau chiar și mai departe.

23.09.1985 - Singur