III. Masa

Din văzduh abia s-aude
Þipăt jalnic de prigorii...
Cu ciubote mari și ude
Stau la masă vânătorii.

Toți cu pușca lângă geantă,
Guralivi și orășeni,
Pun o pată discordantă
Pe căpița de strujeni.

Și e frig, și toți îngheață...
Și din când în când nu strică,
Începând de dimineață,
Câte-un strop de săcărică...

- Într-o toamnă, zice unul,
La un capăt de răzor
M-am oprit să scot tutunul...
Când, de jos, de la picior,

Fără veste văd că-mi sare
Un șoldan cât un vițel,
Și stârnește-n goana mare
Alți vreo șapte după el!

Trag cu ploaie în grămadă,
Fără să țintesc deloc...
Cine s-aștepta să-mi cadă
Patru iepuri dintr-un foc?...

- Astea sunt invenții pure...
Mie mi s-a întâmplat,
La o goană-ntr-o pădure,
Un mister adevărat.

Nici nu m-așezasem bine,
Stam cu pușca subsuoară...
Când deodată lângă mine
Se oprește-o căprioară.

Stă și-ascultă, imobilă...
Eu atunci - mă știți cum sunt -
M-a cuprins un fel de milă:
Am oftat... și-am tras în vânt.

Când văzu că "umplutura"
Trece fără s-o atingă,
Ea și-a-ntins la pușcă gura
Și-a-nceput... așa s-o lingă...

- I-auzi colo, ce curaj, mă!
Asta și-a-ntrecut perechea!
... Buruienile din preajmă
Trag și ele cu urechea.

Un măceș de două șchioape
Zice-n taină unui spin:
- Dumneata ești mai aproape,
Ia-l de mânecă puțin!