Mișcă-te ’ncet suspinul meu duios,
Tresari când toată lumea-i oarbă,
Lasă-i să-nvețe unghiurile, pașii,
De la mine,
Printre stâlpi, mitraliere și taifun,
Să-nvețe să trăiască poezia.
Permite-i sensului să-nghețe lumea toată
De prea mult rece, vis și fum!

Stai mai departe, nu mă-nfuleca până la os!
Stai colo, ia, în depărtare,
Stai doar să mă pot încovoia
De sensul celui mai iubit păgân
Ce izbăvit a fost de tot
Când a iubit ca un răspuns.
Și a mințit.

Toate cuvintele ce le-nșir în taină,
Nu le citi dacă te dor, mișel trist și zadarnic,
Stai colo-n depărtare și uită-mi carnea, osul
Stai colo și nu mă mai privi.

Tu nu vei ști
Sub ce se zdrobește până la vertebră,
Toată spinarea mea.

Cât te-am iubit, o știu doar eu, meu, mine, mă și mi.