Când lucrurile dimprejur,
ajung să nu se mai lege între ele,
întâi înjur...
apoi,
cu mintea încă la belele,
parcurg un fus orar bermudian,
sperând că navigarea înapoi, pe centrul median,
mă va feri pe viitor de rele.

Nimeresc, fără să vreau, într-un joc al ielelor,
ca o mare agitată,
necontrolată,
fără reguli, fără vreo coregrafie conceptual prestabilită,
un fel de discrepanță fără ton,
absurditate și distorsiune prohibită :
ghinion.

Delimitat de trei dimensiuni, dicton,
ce nu se vor întâlni nicicând de două ori, infailibil,
devii un punct defetist, avorton
într-un triunghi imposibil
de legat,
de estimat,
și-ți dorești să nu-l fi întâlnit de loc.
Să numim asta
...noroc?
ioc.