între timp
piatra de la gât s-a rupt în două
jumătate o pun în cutia cu podoabe
care mă păstrează intactă

jumătate eu...

sternul poartă încă amprenta ei de nisip
și sângerează

în spatele lui
o casă părăsită în care se adună
carii și rozătoarele la festin
două uși și două ferestre zidite
cărămidă cu cărămidă din măști și pucioasă

pășesc pe cioburi înfierbântate
într-o altă viață
îmi hrănesc trecerea
cu hologramele portretelor din vene

sângele și carnea
privesc spre țărmuri neumblate
storuri de praf le murdăresc retina

grinda din beton înfiptă
cu nonșalanță în umbra mea
zâmbește
de parcă salvarea ar fi lipsită de arhitectură

îmi șterg călcâiele de durere ...

fericirea
nu bate la uși
fericirea e
jumătatea cealaltă
pe care am zdrobit-o în inimă
și am înghițit-o cu noduri