undeva sus pe metereze
un călugăr ține soarele între degete
modelând din argilă un tigru

sub pământ soldații necunoscuți din galerie
încep să se miște
le e frig
au mai îmbătrânit cu o iarnă
le bat inimile ca niște clopote înghețate
trupurile încolțindu-le-n armuri

de unde atâta bogăție în arborele paranoia?
toți tiranii lumii și-au luat supușii în mormânt
soții și ibovnice cu fața cernită
corăbii întregi prinse de o banchiză a nopții
orașe scufundate într-un potop laic

cel mai mare tiran e timpul
simți?
ne trage pe toți de păr
ne frânge oasele
ambalându-le în cutii
ne împăturește precum cămășile
doar coiful tău de oblio se încăpățânează
să înmugurească într-un zigurat
ca o coroană de rege aztec