Și când stau singură,
închisă sub propria
epidermă...
cu respirația
cufundată-n
aburi reci
și cu genunchii
adânc înfipți
în suflet
Te chem...


Mă zvârcolesc,
legată la ochi
cu chipul tau
și mă arunc
în abisul
inconștientului,
până adorm...
adorm, cu capul
pe atriul meu
drept...

Și te strig,
îmi vibrează
toată carnea,
îți simt ecoul
în timpane
și-mi curăț
ochii
cu stricnină
ca să te văd
din nou,

Dar tu....
nu vii.