E tot mai tare, ai dat mai tare cu mâna
pe pleava îngustă ce câmpul o scuipă toamna.

În timp trec în urmă o căprioară de catifea,
un liliac scund, un bob de orez, o
brichetă de lemn- în timp se pun înapoi: din
mătura ce-și ia praful și-și așterne paiul curat,
din timp către o panglică ce zboară în aer și
păsările o urmăresc ca pe un vierme de pământ
pas pas pas pas pas pas pas pas pas ppas. . .
Uite cum curge apa pe sticlă, uite cum cad
macii și zestrea încetinește, lupii se sfarmă sub
țepi de brusturi, cârdurile se duc în nori palide
și obosite; ascultă pe câmp cum mână boii
secerile către casă, topoarele cum își ascut tăișul
de copaci- tot mai adânc, trec în timp cărioara
de catifea, liliacul scund, boaba de orez și
bricheta de salcă.

Ai dat cu mâna pe pleava
ce toamna o scuipă sub fire de brumă și întinde
sârma ghimpată în gropile de caută iepurii de
câmp- acesta e războiul măsurat într-o sfoară ce atârnă
de-un copil și leagă puii de prun de parii de
alun.