trecea o secundă
și poemul se năștea din cenușă ca pasărea fenix

trecea pasărea fenix
treceau și întrebările în urma ei incet
încet
dar nu se mai năștea nimic

a cui este această bucată de fereastră?
secunda, pasărea fenix, poemul
își scoteau mâinile din buzunare
îmi arătau palmele
nimic

eu mă uitam prin fereastră
în buzunarul hainei mele
ca la o glumă bună și nu vedeam nimic

a cui este această bucată de lume?
această cruce?
dar această casă construită pe un os?
a cui este această bucată de văzduh?

în fiecare secundă se naște un poem
o pasăre fenix din hârtie
și prin ferestre
nimic

le-am spus
nu-mi amintesc să-l fi văzut pe Dumnezeu
decât atunci cand se supără tare și mai alungă pe câte unul din rai
atunci să zic că l-am văzut…