S-a deschis fereastra cu vedenii,
întunericul ne intră prostește în ochi
ca de fiecare dată,
pe piatra universală
se zugrăvesc înțelepții
cu așchii de răbdare în suflet
care nu știu de unde pornește frica
în rana de mâine.
Se răstoarnă din ceruri
răspunsuri cu trene uitate
printre zilele când scriam poeme
fără virgule și punct.
Crucile se destăinuie cu brațele goale
într-un colț de vers
deja respirat.
Valurile nu mai găsesc țărmul
departe sunt stânci
cu picioarele-nfipte adânc.
Frații de ultimă clipă
taie
pustiurile înflorite dureros
în anii bisecți
prin orașul necălătorit.

Caliopi Dicu