cândva te respiram ca pe o moleculă de oxigen
plămâni-sânge-creier
(deschide geamul ia o gură de aer rece)
altădată când rămâneai peste noapte
erai un lichid ingerat în
stomac-intestine-ficat-creier
(deschide vena cavă)
abuream pereții
cădea tencuiala
vecinii se plângeau de mucegai
laitmotiv-ul lătratului de câine
ne aleargă și acum
colții scrâșnesc în subteranele pielii
pe unde curg conducte lucifere
cearșafurile se topesc în noi
(scări spre Rai)
am intrat în putrefacția iubirii
trebuie să-mi țin batista la nas
miroase a formol

între inimile noastre construim
o autostradă cu mulți parapeți
pantoful meu cu toc cui lasă o urmă în asfaltul
proaspăt turnat

fac autostopul spre miazănoapte
idicatorul la dreapta este spre satul unde
pereții ei inșiși sunt poezii
(vers cadou)
nu mai ai nevoie să te scrijelești
pe brațe fără noimă

acum stai ascuns și privești
cum vin spre tine
cum îmi fac bagajul
împachetez prima seară
resturile ei îmi picură și acum pe obraz
ca o coardă elastică