Ficatii in mine se zbat ca doua pasari albe
Cu ciocuri din otelul sulitei ce l-a strapuns pe Isus

Si ma intreb ca-nfiecare toamna unde m-au dus?!

Inafara e oceanul de eter de necuprins, iar inapoi e vazduhul
De iedere ce ucid invers.

Credinta nestimparata in tot ce e viu unde se reculege?

Aici e locul unde sentintele sint date inainte de moarte
Doar in alt fel pot fi

mi-au sfarimat timplele cu ciocurile lor immense