Și cine a plans mai mult,sau cine a suferit
când inima-mi în tine temeinic am zidit?
Când fără să te cer destinul mi te-a dat
și fără să mă-ntrebe încet ne-a-ndepărtat?
Și care inima-i acum mai sfărâmată,
când la-amintirea ta eu mă cutremur toată?
Și care parte-a ta a judecat mai mult,
când mintea-a fost cărbune si sufletu'-a ramas mut?
Și dacă sti iubite ce grea ti-e mângâierea,
când eu astept raspunsul iar tu alegi tacerea?
Ce-i viata făra suflet că parcă nu e viată?
Ce-i suflet fara viată a moarte respir parcă?
Și dacă numai tu imi redai suflul vietii,
de ce mă simt bătrână-n pragul tineretii?
Și dacă lacrimile adesea mi-am băut,
de ce sufletul meu azi e asa tăcut?
De ce nu a-nflorit dacă eu l-am udat?
De ce s-a înnecat in lacrimi de păcat?
Și spune-mi tu acum cine,mai mult a suferit?
Când tu râdeai de mine ,eu mai mult te-am iubit?
Și nu-ți mai cantari lacrimile-n miligrame,
când sufletul ți-e gol iar mintea-n tine doarme!
Þine palma-ntinsa:iți dau sufletul meu...
Căuș fă-ți palma-acum,soarbe din pumnul tau!
Și-ai să mă simți si-acum chiar dincolo de tine....
Da-mi totul înapoi nu te vreau lânga mine!
Și dacă sufletul încet mi l-ai strivit,
cum de mai spui acum că tot tu-ai suferit?
Nu-mi vorbi de iubire căci încă nu stii bine,
ce suflet credincios ai avut lânga tine...
Nu-mi vorbi despre luptă că o luptă-am dus mereu...
Nicicând n-ai înteles ce e-n sufletul meu...
Și dacă-ar trebui să recâstigi ceva,
lupta-o vei duce singur,doar tu iubirea mea!
Acum ai înteles a inimii-mi bătaie?
Când de la viată ceri dar nu prea ai răbdare?
Pentru că prea târziu se pare,am înteles;
destinul mi te-a dat însă eu te-am ales...
Și dacă nu a fost pân' la sfârșit așa,
e pentru că durerea nu mi-o poti vindeca.
De ce m-ai vrut așa într-un final pierdut,
când doar a ta am fost și doar tu m-ai avut?
De ce a trebuit să plângi doar la sfârșit,
când lânga tine-am fost mereu și negreșit?
Așa e viața cruda,așa-i lumina grea...
Toate sunt grele-n viața și lumea este rea....