mă dezbrac în fiecare dimineață de umbrele nopții trecute
corăbiile duc pe spinarea lor dorurile fragile

pescărușii cu țipătul strident spintecă liniștea clipei
ne vom regăsi în mormântul cuvintelor
îmbrățișați în pas de tangou

fericire și deșărtăciune se adună vremelnic în inimă

îți știam nechibzuința pasului
și privirea abruptă unde morile de vânt
și-au găsit locaș
flutură în zare întunericul minții
în delir mă asculți
îmi ascund umărul sub crivățul neliniștilor
scriu un răvaș în versuri
poate vine într-o zi poștașul
pe-un ritm nedescifrat
și poate îmi vei rosti o poezie

drumul s-a năruit sub piatra strivită de pași

cuvintele sunt doar pentru drum lung

glasul meu ca vuietul vremii ce trece
tărâm nemăsurat de nisipul prin care ne croim drum
cu fiecare noapte mai aproape
cu fiecare zi vremea ne bate haotic în piept
lumânările se jertfesc în tăcere

sfinți privesc din icoane
cu ochii adânci
pustiul

pune-mi și mie o băutură tare
să uit culoarea cerului
din ochii tăi