Ești palidă ca o câmpie lină
și-ți simt adânc pe ochi și pe obraz
lungile-ți degete ce reci m-alină,
înveșmântate în tăcut extaz;

Pe buze simt divina-ți strălucire,
învăluită-n susur de beteală
și-n noaptea-ntunecată de-amăgire
făptura ta tremură-n aer goală;

Ești trecătoare, albă scânteiere,
în gândul firav te-adâncești tăcută,
tu ești iluzia ce tristă piere
când buzele de ziuă o sărută;

Tu rătăcești prin orișice unghere
și se încred în tine muritorii
dar ești iluzia ce tristă piere
de teamă să n-o prindă pradă, zorii;

Te du, fantomă-a visului himeric,
întruchipare-a vrerilor banale,
destul m-ai condamnat la întuneric,
te du din calea mea pe altă cale!