Apă de cântec, cuvinte de mare
(balada unui inginer)

Vânt albastru și apă de mare
Nu uita să-mi scrii
Ai atâtea sticle și cuvinte goale
O ușă se trântește
Reflectând o altă lume
Un glas de paratrăznet
Te-ngână-n depărtare
Om la apă om la oameni
Microfoane pe fundul mării
O dup-amiază uscată de lună
Intră în emisie cu bănuiala ei stătută
În camere întunecate
Încleștare mută
Și auzi acum, în sfârșit?
Bolnavii zgârie spitalul șușotind
Mă auzi acum, în sfârșit?
Noaptea-ți apleacă urechea pe șine
Acvariile goale privesc înspre trecut
Asfaltul se stinge în cearșafuri
Curcubee de petrol și vitralii sparte
în motoare
Se sfarmă peste lume
Respiră-le adânc, femeie
Din fabrica de nume
Va rămâne doar un foc de artificii
Și tăcere
Presat într-o carte ilizibilă
Uitată-n Institut.