Am obosit să lupt cu morile de vânt,
Donchicotismu-i, semeni, un sport falimentar,
Invidiați curajul, dar nu aveți habar
De prețul ce-l plătesc zeiței să vă-ncânt.

Cu fiece sonet, o viață în zadar
E net sacrificată și-o floare pe mormânt,
Toți criticii-mi vor pune, cu ne’nfricat avânt,
Dar nu-i decât un gest profund veleitar!

De aș avea putința să capăt nouă vieți
Și să aleg ce sunt, pe rând, în fiecare,
Eu mi-aș dori atâta: în tagma de poeți
De opt ori să mă nasc, din lună și din soare,
Pierzându-mă prin neguri în pași de vals, înceți,
Da'-n viața "namber nain" să fiu nemuritoare!