pentru Naida plânge doar ochiul drept
celălalt e mai tânăr cu o zi de martie
și a lipsit întotdeuna de la evenimentele importante
de la aruncatul cu pietre mai ales și de la desenat
figuri geometrice și triste
a rămas repetent chiar într-un spital de nebuni
pentru că s-a holbat fără permis
de atunci stă ghemuit a devenit un timid simpatic
și-a lăsat părul lung din iris spre colțul adâncit al gurii
îl împletește în funii în fiecare duminică
din excese de solidaritate le aruncă spre alte priviri cețoase
pe Naida o dor imaginile îmblănite
am vrut de-atâtea ori să-i spun să nu mai jupoaie veverițele
ele nu au nici o vină ,,nu pe ele le-am omorât”
a urlat atunci pe cine uite pieile chiar aici
uite cum îți cresc cozile negre în mijlocul necopt al zilei
nu țipa te aud destul de clar ca și cum ai vorbi
cu gura mea
mi-am decojit irisul și retina stângă
ca să miroasă a portocale de Crăciun
am rămas doar cu ochiul drept adulmecând
zile de iarnă
cu oamenii lor cu
tot