Încă te visez, spre dimineața, când
steaua urlă în geam și glasul tău vâslește
între limba ei de jar și limba ei de
piele.
Se uită în vis, peste țara de vată și plumb,
cazanele fierb neobosite marea ce-o au
pescărușii către vară pe aripile lor albe
- deretic marșul vaselor în larg, între port,
între insulă, între capul brun ce abdică
pânzele în ciocul lor cafeniu si tacut.
Vivide punți de lemn și pasta degetelor lui
întinzând vopseaua pe placaj
- încă visez, cum sarea i se crapă în tâmple
și cine n-a fost amintirea pleoapelor ce
dorm pe valuri- plâng închise pe turnuri
de smoală.
Încă te visează, casnic, luând cheia în porți,
păstrând o pungă de scoici- calinde,
sălbatice și largi ca armăsarii pur-sâge în
țara lor de început.
Încă te-aș visa, pe genunchi să-mi amintești
zarul să-l sparg, tinicheaua s-o potrivesc
ca să pășesc sigur la întâiul gong de ceață.