Intr-o mare lipsita de culoare, intr-o jungla in alb si negru, o fiinta neinsemnata reuseste sa infloreasca. Voi stiti de aceasta fiinta? Stiti de un trandafir care a crescut din beton si asfalt?
Patrand in inima visele si sperantele a invatat sa respire. A invatat sa priveasca cum nimeni altcineva putea. A inceput sa
se uite la om ca la un zeu. Si-a zis: 'Uite maretia omului. A construit acest munte sa am umbra in zilele cu soare puternic
, a contruit acest gard ca sa nu fiu ranita, a facut acest pamant ca sa nu fiu smulsa de vant.'
Pata rosie de culoare se facea din ce in ce mai frumoasa. Rosul pur al trandafirului atragea atentia fiecarui trecator. Iar
trandafirul, orbit de frumusetea omului, si orbit de iubirea fata de om, se facea din ce in ce mai frumos. Petalele rosii
ca sangele, nu cadeau. Vara, toamna, iarna, primavara, trandafirul reusea sa reziste cu podoaba intacta. Numai ca omul sa
fie multumit, numai ca omul sa vada ca il iubeste. Dar omul, se uita la el ca la nu obiect. Ca la un decor. Nu ca la o fiinta
vie. Trandafirul, nestiind ce inseamna ura, minciuna, iubea toti oamenii care veneau si se uitau la el.
Intr-o zi, un copil se apropie usor de trandafir si ii spune rastit: 'Cum poti sa fii asa de frumos? Cum poti sa iti pastrezi
petalele? Cum poti sa iubesti pe cineva care nu te iubeste?
Trandafirul uimit ii raspunde usor: 'Nu inteleg. Ce vrei sa spui?' Copilul cu lacrimi in ochi ii spune: 'Ai inflorit in
mijlocul unei parcari de la supermaket. Toti cei care vin si se uita la tine nu te iubesc cum ii iubesti tu pe ei. Ei te
considera un simplu decor, o simpla floare.'
O petala cade din coroana trandafirului. Acesta inmarmurit spune: 'Dar nu inteleg. Am crezut ca.....ca ma iubesc...am crezut
ca ma vad ca pe o fiinta ca si ei. Am crezut ca au facut asta ca sa protejeze o fiinta mai slaba decat ei.'
Copilul se ridica si ii spune: 'Nu. Atata timp cat esti frumos, esti in siguranta. Te vor pastra aici numai ca sa se uite
la tine.'
Inca o petala cade de pe trandafir. Trandafirul striga dupa copil: 'Nu! Nu este adevarat. Nu pot sa cred asa ceva. Omul nu
poate sa faca asa ceva!'
Trec ani iar trandafirul, la fel de frumos, statea mandru cu coroana sa rosie in mijlocul parcarii. Intr-o zi, un barbat se
apropie de trandafir. Il smulge si il arunca intr-un cos de gunoi.
Din departare se apropie un alt barbat. Este copilul acum adult. Se apropie de locul de unde trandafirul a izvorat. Ochii i se inrosesc, si incet o lacrima ii cade pe asfalt. Se intoarce si pleaca, dar nu observa ca in locul unde a cazut lacrima, asfaltul s-a crapat si un nou trandafir incearca sa razbata.