bucăți vechi de hârtie
foșnesc pe câte un ghem de praf
ascunse în crăpăturile scării vechi ce duce în podul tău...
pașii mei călcând pe lemnul vechi
lasă în urma lor un cântec ce alții l-ar numi scârțăit...
covorul bătrân și greu
dă semne de viața
ridicând în urma mea un văl de praf.
ușa podului tău își amintește de mine
cel puțin asta am înteles când am deschis-o,
și mi-a răspuns c-o melodie surdă care suna ca un bun venit...
dar podul tău era dezgolit de orice lucru
care ar putea să-ți amintească de mine...
și am simțit deodată că mi-e frig printre lucrurile tale.
Așa că, despărțindu-mă de vechii mei prieteni
scara veche,
covorul greu și
ușa podului tău, m-am rătăcit prin mulțimea de lucruri oarecare din mintea ta.