P O E M P R O F A N .




De Eminescu
Să vorbim în tăcerea iubirii
Într-un grai folosit doar de îngeri.

De Eminescu
Să ne apropiem sfielnic
Într-o seară ca aceasta de-acum
Cu pasul măsurat ca la un menuet
Revărsând de pe buze litanii;
Să venim doar cu noi
Fără bogății pământești
Fără aur, tămaie, ori smirnă.
Veniți cu paharul ciobit
Din care băuta-ți pelinul
Ca El să vi-l umple cu ambră.

La Eminescu
Să venim fără gândul impur
Când vom cere un sfat.
El ne așteaptă sub tei,
Ori la margini de ape
Acordând melancholic o strună
După sufletul tău
După sufletul meu.
Sfâșiat de atâta robie.

În Eminescu
Ne regăsim pe noi
Cei dedemult descendenții veciei
Frământând aluatul durerii
Cu speranțe mișelnic furate
De frați.
Împărție între ei, și apoi
Vândute tot nouă
De frați.


Gh. Luchian D’Aquila.