dacă inima ta ar fi o barcă
m-aș urca în ea fără nicio ezitare
în fiecare noapte
și aș fotografia fiecare celulă, fiecare mișcare
ca un turist japonez nimerit pe Il Canal grande din Veneția

aș rătăci prin tine
ca un pirat fără corabie, fără plasturele care îi acoperă
ochiul scos, fără pistoale, fără piciorul de lemn
m-aș opri doar
în cimitirul unde zac toți iubiții tăi
i-aș saluta prietenește
apoi voi bea câteva carafe de vin rece povestind
despre tine și buzele tale
și m-aș culca alături de ei
așteptând dimineața să-mi reiau odiseea

dar într-o zi aș fi atât de obosit
încât nu aș mai putea să mă trezesc dintre ei
rămânând înfipt ca o cruce pe mormântul
pe care mi l-ai săpat
atunci când mi-ai zis că mă iubești