poate timpul trecut
aburind fermecate oglinzi

șterge-ncet amintirile noastre.
ori un timp viitor
nepereche cu noi
ma vor face să uit
de prezentul străin;
căutând o uitare de mine
Într-o falsă uitare de tine
(Într-o falsă uitare de noi
Între acelea ce-au fost
Și acelea ce poate vor fi
ipotetice, vagi bucurii
gustul lor e anost
ca un zid ridicat chiar de noi.
Ce străine pot fi
sărutările altor zeițe!
Mai răsar din adâncuri viclene
perle din spuma de val
și serafice, blonde sirene;
nu mai sunt cel de ieri
nu vom fi cei de azi
(nici nu vrem să mai fim)
o fărâmă de dor
măcinat de pustiu;
un destin zdrențuit
dezbrăcând o statue de ceară;
peste buze și ochii
se așterne nisipul.
Rătăcim ca Ulise pe mări
unde nici noi nu știm.

Gh. Luchian D'Aquila.