E-n amiază soarele
Și e mare zăpușeală.
Sunt inchise portile
Nu mai e nimeni pe stradă.

Vântul nici nu mai adie
Și natura-i amortită.
Totu-așteaptă ca să vie
Soarele la asfintit.

Puișorii de găină
Stau la umbra unui gard.
Mama lor pare să spună:
-Stati aici că-i cald ca-n iad.

Doar un bobocel de rață
Se arată mai isteț.
Fuge și se bălăcește-n apă
Și apoi pleacă la coteț.

O pisică dolofană
Stă intinsă sub un dud
Bucurându-se de umbra
Dudului de-un verde crud.

Nu se-aude nici o poartă.
Satul parcă-i amortit.
Tablou de naură moartă
Însă... pân' la asfințit.

Dar deodată colo-n zare,
S-aude-o bubuitură.
Doamne!..Ce să fie oare?!
Se stârnește vreo furtună?!

Norii grei apar și ei
Sus pe bolta cea albastră
Să ascundă soarele.
Nu mai bate în fereastră.

Vântul,iată,s-a starnit
Ca să măture ograda.
Norii grei s-au năpustit
Peste sat.Stau năvoloaca.

Pe loc, totul s-a schimbat.
S-a dezlănțuit natura.
Iată,vine peste sat
Ploaia,ce mai tura vura.

Picăturile de ploaie
Cad pe țarina-nfierbântată.
Prin ogradă curg șuvoaie,
Nu mai e natura moartă.

Curge,curge ne'ncetat
Ploaia cea zburdalnică
Și pământul insetat
Bea din ploaian darnică.

18 iulie 2008