zilnic am încredere
nu fug nu sfidez
tac și îmi privesc doar mâinile cum prind lucrurile de toartele lor
inventate după ani de îndelungi căutări
adun cât mai multe sacoșe sub pat și îmi ascund rând pe rând în ele
fețele văzute în trecere pe lângă ape
sunetele care au intrat în mine cu fiecare ușă care m-a pândit

zilnic fac curat prin sertare
mai arunc câte ceva în stradă dar de cele mai multe ori
las toate acele lucruri fără trebuință să rămână mai departe alături de mine
când urc cărări și stric fântânile care au furat în beciul lor apele
dar această pojghiță subțire nu se spală cu tot săpunul din casă
se lipește de degete mă îmbracă în membrana ei ca într-o pubelă
îmi intră în vise
cu toți cei zece cerșetori plecați prin lume
după călătorii vrăjiți și ei ca noi toți de trenurile albe neîncăpătoare

zilnic am ceva de spus
despre culorile care se șterg în soare
despre urmele care intră de tot în nisip
despre păsările legate de cuibare
zilnic oră de oră noapte de noapte fac aceasta

numai poemul acesta se adâncește în mine de parcă ar vrea să-mi spună ceva
mai mult decât știu eu să spun