mă trezesc și
strig bună dimineața ca și cum
lângă mine chiar e cineva
și-mi răspunde
nu mai știu dacă tremur de frig
sau că ai fost atât de aproape

mi se scurg zile
îmi fug printre degete
ca jetoanele într-un aparat multigame
uneori cad pe asfalt și caută
acele crăpături în care/ îmi mai ascund
mâinile

în fiecare seară când intru în scară
se arde becul
exact când trebuie să-mi caut
cheile/ să deschid
sunetul atât de fin un clinchet
în gol în întuneric
pot să desenez traiectoria
înghițită de aerul sec

sunetul atât de vioi
parcă plânge tot orașul
sau cel puțin cartierul acesta
unde oamenii sunt mici
insecte cu burtă
cu arome în păr
ce-și depun lacrimile
pe umărul meu

câteodată e atât de simplu
trec încet prin ușă
mă strecor în pat încât nici eu nu știu că
am intrat în casă
mă găsesc acolo a doua zi
port altă piele aceeași ochi
strig bună dimineața ca și cum
lângă mine chiar e cineva
și-mi răspunde