Iarnă.Pustiu și liniștit, totul este,
Câte un fulg de nea se așterne cuminte
Pe asfaltul solid și rece,
Câte un cuplu, ici, colo se zărește.

Dar aud un plânset de departe,
Cine oare poate fi ?
În acest miez de noapte ?

Și deodată zăresc o lumină,
Oare ce-i ? O stea pe pământ ?
Erau doar lacrimile copilei, de argint,
Care privea spre îndepărtata lună.

Iar pe obrazul fin al copilei,
Un fulg rătăcit se așeză,
Și ușor, ușor ajunge în inima ei
Care într-o clipită îngheță.

Și dintr-o dată ceva se mișcă…
În parcul liniștit și de fulgi asaltat
Dar nu era cel așteptat
Ci doar o umbră macabră.

Iar copila naivă credea
Că printul fermecător va apărea
Dar nu a fost așa, precum credea.

Și din nou lacrimile cădeau
Și așa de puternic plângea
Încât nu a mai suportat
Și îndurerată a plecat.

Se mai aude plânsetul copilei...
Până și astăzi în noapte,
Câte o lacrimă mai rătacește.