Sunt teama că “poate...” sau speranța “de-a fi...”?

Eu sunt chemarea zilelor de toamnă
Petrecute în spatele perdelei de stropi,
A ploilor reci ce-n suflet te-ndeamnă
La strigate-n cor cu corbii din plopi.
Eu sunt hotarul între vis și realitate,
În nopțile albe și reci, de rugă spre stele...
Făcând diferența dintre viață și moarte
Doar în gândurile și sentimentele mele.
Sunt curcubeul dintr-o pictură abstractă,
În tabloul dorințelor tale, denumit “Ce păcat...”,
Lucrat în tempera, ulei si acuarelă,
Cu penelul înmuiat în speranță și-aproape uscat.
Sunt flacara vie transformată-n cenușă
De cuptorul fierbinte construit în noroaie,
Încins pân-la roșu de iubirea-ți nespusă,
Cu-n strop de benzină și o claie de paie.
Pentru tine sunt o alternanță de cald si rece
În procesul de aliere al entității mele;
Cu experiențe ciudate timpul îți trece
Nisipul să-l faci aur, pentru ale tale castele.

De fapt, tu înca... te-ntrebi cine sunt eu;
Eu sunt o alternanță de alb si negru,
Sunt o îmbinare între bine și rău,
Sunt cel care sunt...și acela, doar eu.