Când bate ceasul poeziei


Nu ți-am mai scris de mult o poezie –
Așa că vreau să-ți cânt de dor,
Să nu mă tem că am să mor
Și n-o să te mai văd o veșnicie.

Acum că ceasul cel din urmă vine,
Prea scurtă-mi pare ora și minutul
Din urmă – ’n-care-aș vrea să-ți fur sărutul
Ca pe-o icoană să îl port cu mine.

Tu doar gândește, simte și socoate
Că toate au un rost – deși nu-l știm.
Mai ține-mă la sufletu-ți puțin –
Măcar atât cât ceasul poeziei bate!