Stau întins pe fotoliul meu bătrân și îmbrăcat modest în catifea,
Mă jenează în dreptul pieptului cicatricea făcută de inimă,
Care mă tot bate la cap că într-o bună zi o să iasă
Și o să o ia de nebună către tine.
S-a plictisit să locuiască de una singură în cavitatea mea toracică,
S-a săturat să tot croșeteze săruturi pentru iarna lungă,
Îi e de ajuns copilăria în preajma mea.
I-am spus că ar fi mai bine să o las să plece de bunăvoie.
I-am pus îmbrățișări la pachet, o Grasă de Cotnari și scrisoarea pentru tine(semnalul ăstora de la Cosmote nu ajunge până în cer)
Nu mai am chef de scris azi.
Mai bine te țin la căldură în gândul meu,
Au anunțat la Prognoza Meteo, rafale de amintiri și ar fi bine să îmi pun fularul peste sărut
Să bag inima la loc și să îmi cos degrabă gaura aceea prin care a ieșit.
Oare cine m-ar mai putea iubi cu atâtea cicatrici?
Cu mânecile buzelor murdare, cu ochii îmbrăcați în pleoape trei-sferturi
Și cu gândurile pline de urmele pașilor tăi, mărimea 38?
Îmi voi lăsa altă dată inima să plece la drum către tine.
Momentan, iarna face victime printre bolnavii de sărut…
Și nu aș vrea să îmi răcească purtătoarea de bătăi secundare.