Pantofii noștri au găuri în tălpi
căci am umplut cu ele
gropile mărunte ale Universului
ne rămâne de azi să mergem cu atenție
să nu udăm nimic
să nu atingem
puncte prea sensibile ori poate prea moi
picioare de copii care au pășit adesea
peste golul dintre Pământuri
numai că am rămas așa
cu un oarecare handicap al firii
cu șireturile rupte la capete
arse de soare prin deșerturi
uscate și lungi
ca niște șuvițe de păr pieptănate aiurea.


Mai avem de valorificat
vârfurile acestea de mânuși
poate vom construi cu ele
căsuțe copiilor orfani
sau le vom ascunde în soare
să ardă și să fiarbă
să devină hrană pentru bătrânii din noi
cu degetele înghețate pe jumătate
mai roșii ori mai vinete
înmuiate în visare
ascunse în Ceruri și purtate cu grijă.

Să vă opriți vă rog
nu vreau să rămânem singuri sau goi
ascunși prin cuvinte sau prin pălării
până ne vor croi alții haine cu tălpile și mănușile lor.