Cum pot să știu albina, la ce crin se oprește?
Cum porumbița-i prinsă de uliu chiar din zbor?
Și unde-i calcă pașii acelei ce-o ador,
Când chipul ei de înger în minte-mi vălurește

Și orice-nchipuire e voalată-n nor?
Poate-ar muri iubirea dac-aș afla, vulpește,
Tot ce-i ascuns în beznă și-n ochi nu licărește;
Poate-i mai bun misterul în intrigi și-n amor...

De ce să sparg eu taina din zidul de lumină
Și să dărâm castelul din morile de vânt?
Mi-aș tăvăli grădina de crini și de glicină,

Mi-aș profana icoana cu chipul cel mai sfânt.
De-aceea, n-am să caut pe Lună vreo rugină
Și nici nu vreau, iubirii, să-i pregătesc mormânt.