Mi-e țara grea de lacrimi, mi-e inima de lavă,
Mi-e țara grea de roua durerilor din flori,
Nici crengile pădurii, nici rotitorii nori
N-au liniștea-mplinirii și-a fericirii slavă.

Când stelele deasupra-i își rup din strălucire,
Ca să-i strălumineze încărunțitu-i plai,
Un curcubeu de lacrimi te-nvăluie să stai,
Iar de-l refuzi, te-ncinge cu flăcări de iubire.

Altare largi de ruguri de flori de tei, cascade,
Se roagă cu parfumuri să fie totul pur,
Deși în van li-e ruga, în van al lor murmur,

Eu tot mai sper ca glia-mi să salte spre Pleiade
Și-n clipa asta, iată, privesc înspre azur
Și te invit cu mine pe culmi de baricade.