Port pe genunchi marea descărnată
prin mine trec păsări de noapte alungînd
niciun vis nu mă-nchide-n prezent
ca și cum mîna ar roti deasupra-n gol
bătăile inimii tale

Fumul țigării absoarbe retina chipul
un înger mărunt naște-n locul acesta ferit
ceasornicari cu ochi de lunetă fragedă
timpuri încurcate-n silabe de copil

Mă feresc de ziduri care se uită prin mine
centrul se mișcă precum convulsia oricărei clipe
n-ai să-nțelegi deși cămașa de forță ne cuprinde
îmbrățișarea o să ți se pară trist cînd n-o să mai am
cuvinte poate-o să lași o fisură ruginită-n spațiul
ăsta absent ce iubim acum se stinge oriunde-n noi
nu durerea ci oamenii între care doar respirăm
ne vor crește în schimbul brațelor tăiate.