Natura cea uimitoare
Cu mult drag ne-a zămislit
Și în grija cea eternă
Ne-a dat un loc părtinit.

Tuturora ce ființează
Le-a lăsat însă preț moartea,
Chiar și unei buburuze
Care nu-și cunoștea soartea.

Din periplul ei prin iarba
Ce era în curtea mea,
A ajuns a fi captivă
În țeava de la cișmea.

Apa a curs peste dânsa
Când am deschis robinetul
Și-a adus-o chiar în cana-mi
De unde sorbeam cu-ncetul.

Mi-am dat seama de eres
Doar când am simțit prin dinți,
Din scrâșneala ce-am avut-o
Precum cei ce nu-s cuminți.

Astfel a murit o muză
Ce o simt neostoit,
Curgându-mi prin vinișoare
Din cauză că am greșit.

Exitus e rezultatul
Care este intrebarea
Și Dumnezeu o întreabă
De dorește alinarea.

Starea ei care răspunde
Milă nu are de noi,
Ducând-o direct la Domnul
Cel din lumea de apoi.

"Cine ești tu?" zicând Domnul
Lin aceasta îi răspunde,
Ea fiind Moartea buburuzei
Care se întrepătrunde.


Astfel, părtaș la destinul
Cel mai crud al micii ființe
Care-mi lasă adânci urme
Mă-ndeamnă spre miluințe.