Are un sacou cu o emblemă simpatică
Cu dungi albe verticale
În anticameră desenează cerculețe pe geamurile murdare
Rupe hârtiile oficiale cu dinții și scutură orice zi de praf
Cu gesturi ample de gravidă
Dar de mers înapoi nu mai merge niciodată
Atrage în capcană secundele și le lasă acolo
În borcane până când prind miros de uitare & nepăsare
Răspunde la clopoțelul doamnei M
Gândindu-se pofticios
”Toate labiile ei sunt perfecte”
Dar mai mult decât orice îi place să treacă
Cu o chitară prin dreptul patului ei
(Deși nu știe să cânte la chitară)
Ca un mariachi din Bogota drogat cu iubire
Fără să privească în ochii ei
Și în fond vor muri departe unul de celălalt
Încât nimeni nu va ști că Valetul doamnei M
A existat vreodată
Tot ce vor ști cu certitudine urmașii
Este că Iubirea se depune în plămânii oricui
Ca un praf radioactiv

Iar la câțiva kilometri de conac
Arheologii nu vor descoperi nimic
După următoare glaciațiune
Pentru că Iubirea e un sentiment geostaționar
Care se prăbușește în ocean fără să lase urme
Atunci când doamna M se urcă peste plămâni
Cu bocanci murdari de praf radioactiv


* doamna M poate fi și doamna Moarte sau o doamnă Muritoare